Doi tineri din Suceava, soţ şi soţie, care se deplasau cu un autoturism marca Fiat Albea, au căzut victime într-un accident rutier produs la Erbiceni, în judeţul Iaşi. Conform ziariştilor ieşeni, care au prezentat ancheta peliminară a poliţiei, un autoturism Opel Astra care circula spre Iaşi a intrat pe contrasens într-o curbă periculoasă, lovind frontal maşina Fiat în care se aflau sucevenii. Pasagera din dreapta, Daniela C., în vârstă de 32 de ani, a rămas încarcerată în maşină. Pentru transportarea ei la spital a intervenit un echipaj de descarcerare, care a predat-o apoi personalului medical de pe un elicopter SMURD. La spital au mai ajuns şi cei doi conducători auto, însă leziunile cele mai serioase le avea femeia.
Ambii şoferi implicaţi în accident au fost verificaţi cu etilotestul, rezultând că nu au consumat alcool.
Poliţia Rutieră a demarat o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul. Ziariştii ieşeni au semnalat că în locul unde s-a petrecut accidentul şoseaua nu este marcată, iar coliziunea s-a produs într-o curbă deosebit de periculoasă.
(14 iul 2014, 12:30:15