Poliţiştii fac cercetări cu privire la moartea unei tinere în vârstă de 35 de ani, din comuna Stulpicani.
Victima fost găsită fără suflare, miercuri dimineaţă, pe pragul casei unui vecin. Acesta din urmă le-a povestit poliţiştilor că, marţi seară, tânăra a venit la el acasă, au consumat împreună o sticlă de băuturi alcoolice, au întreţinut relaţii sexuale, iar în jurul orei 3.00 femeia a plecat, iar el a adormit.
A doua zi dimineaţă, când să iasă din casă, a dat cu ochii de tânăra căzută în faţa locuinţei, constatând că aceasta este decedată.
Trupul neînsufleţit, care nu prezenta urme de violenţă, a fost dus la morgă, medicii legişti urmând să stabilească la efectuarea necropsiei care a fost cauza morţii femeii.
(11 iul 2014, 12:17:50