Reprezentanții unei societăți de telefonie mobilă au sesizat poliţia despre faptul că persoane necunoscute au furat de pe acoperișul unui bloc turn din Burdujeni cablul antenei pe care o montaseră pe imobil.
Furtul a fost comis în perioada 7-9 iulie a.c., în total fiind sustraşi circa 25 de metri de cablu de cupru fără izolaţie.
La faţa locului, s-a constatat că pe acoperişul blocului respectiv, Cosmote a montat o antenă pentru telefonie mobilă, cu acordul asociaţiei de proprietari, antenă prevăzută cu un cablu care era prins de faţada blocului cu clame metalice.
„În noaptea de 07/08.07.2014, persoane necunoscute au secţionat cablul, după care l-au desprins din clame de la nivelul VIII al blocului până la antena de pe acoperiş”, a explicat, ieri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, subcomisarul Ionuţ Epureanu, care a mai precizat că cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului.