Un tânăr în vârstă de 21 de ani este cercetat de poliţie, fiind acuzat că a lovit-o pe fetiţa cea mică a concubinei sale, un bebeluş de numai opt luni, şi că îi terorizează şi pe ceilalţi trei copii ai femeii cu care are o relaţie de la sfârşitul anului trecut.
Deşi are o situaţie dificilă, fără un venit şi fără o locuinţă, mama copiilor, o tânără în vârstă de 28 de ani, care a beneficiat în cursul anului trecut de ajutorul reprezentanților Direcției de Protecție a Copilului, este în prezent însărcinată cu al cincilea copil.
Potrivit poliţiei, marţi, în jurul prânzului, agenţii de la Horodniceni au fost sesizaţi de către lucrători din cadrul primăriei din localitate despre faptul că fetiţa în vârstă de opt luni a fost agresată de către un anume Gică L., iubitul mamei victimei.
Audiată de poliţişti, mama fetiţei a declarat că locuieşte de aproximativ cinci luni la domiciliul concubinului ei, împreună cu cei patru copii ai ei.
„La data de 07.07.2014, în jurul orelor 14.00, minora de opt luni a fost lăsată în grija concubinului, întrucât mama desfășura unele activități gospodărești la domiciliu, iar în momentul în care a revenit în casă a observat că minora prezintă o vânătaie la nivelul feței. Cu această ocazie, una dintre fiicele femeii i-a spus că l-a văzut pe concubinul mamei în timp ce a lovit-o cu palma peste față pe minoră”, a explicat, ieri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, subcomisarul Ionuţ Epureanu.
Acesta a precizat că minora a fost preluată de către lucrători din cadrul Primăriei Horodniceni, urmând a fi internată la Serviciul Urgenţe din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Suceava.
„Față de tânărul în vârstă de 21 de ani s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe”, a completat reprezentantul poliţiei judeţene.
„Copiii nu mai vor să stea în acea casă. Le este frică de concubinul mamei”
Mama celor patru copii (trei fete în vârstă de 8 luni, de 10 ani şi respectiv 11 ani şi un băieţel în vârstă de 4 ani) a fost internată anul trecut în Centrul Maternal din Gura Humorului.
Motivele pentru care aceasta a solicitat internarea în centrul maternal au fost lipsa locuinţei şi a resurselor necesare asigurării unui trai decent copiilor ei, manifestându-şi dorinţa de a rămâne alături de aceştia. Reprezentanţii de la Protecţia Copilului spun că tânăra a fost consiliată şi responsabilizată cu privire la creşterea celor patru copii, pentru a-şi ţine familia unită. Mai mult, ajutată de o rudă, naşa unuia dintre copii, femeia şi-a închiriat o garsonieră în Suceava, pentru care a plătit chiria inclusiv pe luna iulie a acestui an, şi urma să fie ajutată de o fundaţie să-şi întreţină cei patru copii.
În locuinţa actualului concubin, tânăra în vârstă de 28 de ani s-a mutat în luna februarie a acestui an, împreună cu cei patru copii. În luna iunie, concubinul a plecat în străinătate să-şi caute un loc de muncă. Femeia a declarat că nu a dorit să stea singură cu copiii în Horodniceni şi s-a mutat la Suceava, în garsoniera pe care o avea deja închiriată. Săptămâna trecută, tânărul în vârstă de 21 de ani s-a întors din străinătate şi a chemat-o din nou pe femeie să se mute la el, împreună cu copiii.
După agresiunea de la începutul acestei săptămâni, asistentul social din cadrul Primăriei Horodniceni şi Protecţia Copilului Suceava au făcut o anchetă socială, au vorbit cu mama minorilor, dar şi cu fetiţele mai mari, care erau foarte speriate. „Copiii nu mai vor să stea în acea casă. Le este frică de concubinul mamei”, ne-a spus asistentul social din cadrul Primăriei Horodniceni, Adriana Ştirbu, care monitorizează acest caz.
Cei patru minori au fost ridicați din familie în regim de urgență şi au fost daţi în îngrijire la trei asistenţi maternali profesioniști. Deși mama copiilor a spus că nu renunţă la copii, că nu vrea să-i dea în grija statului, până la urmă a fost de acord ca pentru o perioadă să fie îngrijiți de „părinţii de profesie”.