O femeie în vârstă de 36 de ani, care era contabilul Primăriei comunei Izvoarele Sucevei, mamă a trei copii cu vârste între 1 an şi 10 ani, a murit într-un accident rutier care s-a produs ieri dimineaţă în comuna Lunca, judeţul Mureş. Femeia se afla într-un autoturism condus de un bărbat din Câmpulung Moldovenesc, cumnatul său, şi îl avea alături pe unul dintre copiii săi, în vârstă de un an şi jumătate. Doar micuţul a supravieţuit unui teribil impact între autoturism şi un tir.
Şoferul a adormit la volan şi s-a izbit într-un tir
Accidentul s-a produs în jurul orei 7.00, pe DN 15, în localitatea Lunca din județul Mureș, la limita cu judeţul Bistriţa-Năsăud. Din ancheta preliminară a polițiștilor din Mureş rezultă că Gheorghe Popa, în vârstă de 52 de ani, din Câmpulung Moldovenesc, aflat la volanul unui autoturism înmatriculat în judeţul Suceava, a adormit la volan, intrând pe contrasens, unde s-a izbit într-un tir. În urma groaznicului impact bărbatul de la volan şi Silvia Penteleiciuc, în vârstă de 36 de ani, femeia din Izvoarele Sucevei, care era pe locul din dreapta, au decedat.
”Şoferul şi femeia erau în stare gravă. Au fost descarceraţi, li s-au făcut manevrele de resuscitare, dar din păcate au decedat amândoi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Mureş, Mihai Gagyi.
Copilul în vârstă de 1 an şi jumătate, care era pasager pe bancheta din spate, a fost preluat de un elicopter SMURD şi transportat la spitalul din Târgu Mureş, pentru investigaţii amănunţite. Medicii apreciau ieri că micuţul va supravieţui.
Femeia în vârstă de 36 de ani se deplasase spre Târgu Mureş pentru o investigaţie medicală a băieţelului.
Destinul cumplit al unei femei care a pierdut doi soţi, iar acum a lăsat în urmă trei copii orfani
Din păcate, dramatismul din acest caz atinge cote maxime. Femeia în vârstă de 36 de ani mai avea acasă încă doi copii. Două fetiţe, una în vârstă de aproape 10 ani şi una de aproximativ 6 ani. Cele două fetiţe provin dintr-o căsătorie anterioară, tatăl lor fiind decedat. Femeia îşi refăcuse viaţa cu tatăl băieţelului de un an şi jumătate. Bărbatul a murit în luna martie a anului trecut, fiind găsit decedat pe un câmp din sat. Acesta a murit după ce a căzut în pădure şi a intrat în şoc hipotermic.
Silvia Penteleiciuc a mai lucrat pe postul de contabil la Herghelia Lucina, consilier la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Suceava şi referent la Primăria Izvoarele Sucevei.
Angajaţi ai Primăriei Izvoarele Sucevei s-au deplasat ieri la Târgu Mureş pentru a se interesa de soarta copilului şi a-l aduce spre casă.