„Cred că noi, cei de la Suceava, trebuie să facem mai mult pentru Ştefan cel Mare. Am fost de mai multe ori la Chişinău şi o spun cu toată sinceritatea că Ştefan cel Mare este mai respectat ca la Suceava”.
Declaraţia îi aparţine primarului municipiului Suceava, Ion Lungu, şi a fost făcută ieri, 2 iulie, când s-au împlinit 510 ani de la moartea marelui voievod Ştefan cel Mare.
Lungu a fost prezent la Mănăstirea Putna, acolo unde odihneşte Ştefan cel Mare, şi a depus o coroană de flori.
„Mă bucură faptul că am reuşit să promovez un proiect legat de Ştefan cel Mare, şi anume reabilitarea Cetăţii de Scaun a Sucevei, şi ne pregătim să implementăm un altul, care vizează reabilitarea Curţii Domneşti”, a mai spus Lungu.
( 3 iul 2014, 11:31:21