Regionala Căi Ferate Iaşi şi-a anunţat la Primăria Suceava intenţia de a obţine autorizaţie de construire/reparaţii capitale la unul dintre imobilele pe care le deţine în municipiul Suceava - clădirea Gării Iţcani.
Primarul de Suceava, Ion Lungu, a făcut publică informaţia ieri, într-o conferinţă de presă, şi şi-a declarat susţinerea pentru realizarea unui parteneriat cu CFR sau cu Ministerul Transporturilor pentru salvarea acestei clădiri de patrimoniu. Conform primarului, reprezentanţii CFR au solicitat sprijin pentru descoperirea de date şi documente despre imobil.
Lungu a arătat că, în ultimii ani, Primăria Suceava a trimis mai multe adrese către proprietarul clădirii, prin care a propus o colaborare în acest sens, dar singurul răspuns primit constă în solicitarea de autorizaţie de construcţie. Primarul a precizat că interesul municipalităţii pentru restaurarea Gării Iţcani este foarte mare, deoarece este vorba despre un monument istoric, o clădire simbol a Sucevei, la care ultimele reparaţii capitale au fost efectuate în anii 1974-1975.
Din păcate, după 1990 atenţia companiei CFR pentru imobilul pe care îl are în proprietate şi îl gestionează a fost nulă, astfel că acesta a ajuns într-o avansată stare de degradare, funcţionând mai mult ca adăpost pentru oamenii străzii şi câinii vagabonzi, decât ca gară. Deşi câteva zeci de trenuri mai vin şi pleacă încă din staţia Suceava Nord (Iţcani), în istoria recentă activitatea care a adunat cei mai mulţi oameni la gară a fost filmarea, în anul 2012, a câtorva scene din filmul lui Radu Gabrea, "Călătoria lui Gruber". Regizorul a considerat decorul foarte potrivit pentru filmul a cărui acţiune se petrece în 1940.
Astăzi, din măreţia şi splendoarea clădirii inaugurate în 1871, carte de vizită a Imperiului Austro-Ungar, n-a mai rămas decât umbra.
( 3 iul 2014, 22:34:22