Asociaţia Română de Drift, în parteneriat cu Shopping City Suceava şi Toyota Suceava, organizează, în zilele de 5 şi 6 iulie, în parcarea Shopping City Suceava, Campionatul Naţional de Drift, etapa I, acţiune la care vor participa cei mai buni piloţi de drift din România. Aproximativ 25 de piloţi din Bucureşti, Cluj, Neamţ, Botoşani, Baia Mare şi Suceava vor lua startul pe traseul amenajat în parcarea Shopping City Suceava, competiţie de la care nu vor lipsi pneuri arse, motoare zgomotoase şi multă adrenalină, unde bătălia piloţilor nu se măsoară în secunde, ci în spectaculozitate.
Sesiuni de test drive cu cele mai noi modele Toyota
În cadrul acestui eveniment, Toyota Suceava invită pasionaţii de maşini să ia parte la sesiuni de test drive cu cele mai noi modele Toyota. Piloţii care vor evolua în competiţia de la Suceava sunt piloţi experimentaţi, membri ai Federaţiei Române de Drift, participanţi la Campionatul Naţional de Drift, dar şi la etape din Campionatul European.
Răzvan Frăţianu, pilotul sucevean care reprezintă cu succes Suceava în competiţiile de drift naţionale şi internaţionale, va concura cu BMW E36 M3 turbo de 640 CP complet modificat pentru drift, respectând normele europene din divizia profesionistă. Acesta deţine în palmares titlurile de campion naţional 2011, vicecampion naţional în 2012, dar şi locul III pe echipe, la Campionatul European de Drift 2012, alături de Calin Ciortan.
Pe circuit îi mai puteţi admira şi pe piloţii Bogdan Pădurariu, pe un Audi Ur Quattro de 550 CP, convertit la tracţiune spate, Audio Class Drift Team, prin Cătălin Trifan şi Ilarion Grigorici, prezenţi cu două maşini de peste 400 CP fiecare, şi, nu în ultimul rând, Nicolae Dobre, unul dintre cei mai agresivi piloţi din România. Nerăbdarea pasionaţilor sporturilor cu motor va fi răsplătită la sfârşitul acestei săptămâni, când vor avea ocazia să trăiască fiorii vitezei în postura de pasageri în maşinile de drift. Toţi doritorii se pot înscrie pe pagina de Facebook Shopping City Suceava (taxi drift).