O tânără în vârstă de 20 de ani, din Voitinel, care se deplasa la volanul unui autoturism, a căzut victimă într-un accident rutier produs după ce s-a angajat într-o depăşire imprudentă, într-o curbă fără vizibilitate. Evenimentul rutier a avut loc sâmbătă, în jurul orei 9.40, pe DJ 178, în interiorul comunei Voitinel.
Conform anchetei poliţiştilor rutieri, Teodora H., tânăra de 20 de ani, a intrat în depăşirea unui utilaj agricol, în curba cu vizibilitate redusă, fiind la un pas de a lovi frontal o autoutilitară care circula regulamentar din sensul opus de mers. Şoferul autoutilitarei, Ionel C., a reuşit să evite impactul, intrând în şanţul din dreapta sa, însă tânăra de 20 de ani, panicată, a pierdut controlul asupra volanului şi s-a izbit în gardul unei locuinţe de la marginea drumului.
Conducătoarea auto a ajuns la Spitalul Municipal Rădăuţi, de unde a fost transferată la Spitalul Judeţean Suceava. Poliţia precizează că tânăra de 20 de ani nu a suferit leziuni grave.
Conducătoarea auto a fost verificată cu etilotestul, rezultând că nu a consumat alcool.