Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost lovit şi lăsat fără bani, buletin şi un pachet de ţigări în timp ce se afla în parcul central al municipiului Suceava, fapta fiind reclamată sâmbătă dimineaţă, la ceva mai mult de 48 de ore după o altă tâlhărie petrecută în apropierea unui club de pe strada Curtea Domnească, tot în centrul municipiului reşedinţă de judeţ.
În cazul ambelor fapte, autorii au fost depistaţi de poliţie.
Sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 8.00, Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată de un tânăr de 18 ani, domiciliat în Bacău, care a reclamat că a fost lovit şi bruscat de un individ care i-a cerut o ţigară.
Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au identificat în scurt timp un tânăr care corespundea cu semnalmentele date de reclamant, tânăr care s-a ascuns de oamenii legii într-un bar. Poliţiştii l-au identificat pe Andrei C., în vârstă de 23 de ani, din municipiul Suceava, iar în urma controlului corporal asupra acestuia a fost găsit buletinul victimei. Banii furaţi, în jur de 300 de lei, erau deja cheltuiţi. După ce au efectuat verificări, poliţiştii au aflat că suspectul suferă de schizofrenie paranoică.
„Suspectul a fost internat în cadrul Secției de Psihiatrie a Spitalului de Urgență Suceava, urmând ca în perioada următoare să fie supus unei expertize medico-legale, în vederea stabilirii discernământului”, a declarat subcomisarul Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.
Reamintim, săptămâna trecută, în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 3.30, un tânăr în vârstă de 27 de ani a fost lovit, ameninţat şi deposedat de 600 de euro la ieşirea din clubul Next Level de pe strada Curtea Domnească. Autorul, în vârstă de 26 de ani, a fost prins de poliţişti. A petrecut 24 de ore în arest, după care a fost lăsat în libertate, sub control judiciar.