Pentru al zecelea an consecutiv, de Zilele Sucevei, primarul Ion Lungu şi familia sa au oferit 5.000 de sarmale şi 5.000 de sticle de apă pelerinilor veniţi din toată ţara să se roage la moaştele Sfântului Ioan cel Nou. Ajutat de soţia sa, Luminiţa, edilul sucevean a oferit „musafirilor” veniţi din Maramureş şi din Moldova, dar şi sucevenilor veniţi la mănăstire, pachete cu sarmale calde, de post, pâine şi câte o sticlă de apă. Împărţirea bucatelor s-a făcut în mod civilizat, fără ca mulţimea să se îngrămădească, un rol important avându-l măsurile luate de Poliţia Locală, care a securizat zona cu garduri de protecţie, lăsând doar un culoar pe unde intrau câte cinci persoane odată.
„Conform tradiţiei, pentru al zecelea an consecutiv, eu şi familia mea împărţim sarmale. Este o încercare de a sensibiliza populaţia municipiului Suceava, să fim gazde bune la hramul Sucevei şi mă bucură faptul că am văzut foarte multe gospodine care au venit cu oale de sarmale, cu bucate de acasă, pentru a servi pelerinii care vin din alte localităţi, în special din Maramureş. Este un gest de normalitate, caracteristic bucovinenilor. Aşa trebuie să procedăm cu toţii atunci când este vorba de zilele oraşului”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.
Întrebat de unii pelerini dacă s-ar găsi un loc unde să se odihnească, edilul sucevean i-a îndrumat imediat către microbuzul pus la dispoziţie, de la TPL, pentru a-i duce la locurile de cazare amenajate la căminele liceelor.
„Deocamdată le-am pus la dispoziţie 100 de locuri de cazare, dacă va fi necesar mai suplimentăm, cu locuri de la alte unităţi de învăţământ”, a precizat şeful municipalităţii sucevene.
Pelerinii veniţi la hram au fost cazaţi în căminele Colegiului Tehnic „Samuil Isopescu”, Colegiului Tehnic „Petru Muşat” şi Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară.
(24 iun 2014, 11:42:15