Peste 120 de jandarmi, poliţişti, lucrători de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi poliţişti locali vor asigura măsurile de ordine publică pentru pelerinajul de Sânziene la Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, dar şi la procesiunea religioasă care va avea loc mâine pe străzile municipiului. La acţiune vor participa şi lucrători ai Grupării de Jandarmi Mobile Bacău.
De asemenea, au anunţat reprezentanţii Jandarmeriei Suceava, vor fi luate măsuri de ordine publică şi protecţia participanţilor în zonele în care se desfăşoară evenimentele cultural-artistice incluse în programul „Zilele Sucevei”.
„Jandarmeria recomandă participanţilor la manifestări să respecte regulile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pentru desfăşurarea în condiţii optime a activităţilor, să acorde o atenţie sporită la modul de asigurare a bunurilor de valoare şi să evite implicarea în conflicte de orice natură”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Suceava, cu precizarea că, în cazul în care sunt victime ale unor fapte antisociale sau observă producerea unor astfel de fapte, cetăţenii se pot adresa direct jandarmilor şi poliţiştilor aflaţi în dispozitivele de ordine publică sau pot solicita sprijin prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112.
(23 iun 2014, 12:45:53