Colegiul Tehnic “Petru Muşat” Suceava a organizat ieri “Gala olimpicilor”, festivitate în cadrul căreia laureaţii olimpiadelor şi competiţiilor şcolare din acest an şcolar au fost celebraţi într-un cadru festiv, în prezenţa unui public numeros.
În cadrul evenimentului de recunoaştere şi recompensare a performanţelor şcolare de la colegiul menţionat au primit medalii 42 de elevi. Aceştia au îmbogăţit palmaresul instituţiei cu nouă premii la concursurile naţionale şi 33 de distincţii la concursurile judeţene.
“Gala olimpicilor” a fost moderată de prof. Gabriela Alionte, director al colegiului, ea mărturisind că “acest eveniment este o dorinţă sinceră de a aprecia şi recompensa elevii colegiului nostru. Sunt bucuroasă să vă strâng mâna şi să vă felicit pentru felul în care, cu talentul vostru susţinut de o muncă neobosită, sub îndrumarea profesorilor voştri, aţi reuşit să aduceţi un plus de valoare şcolii noastre. Competiţiile în care v-aţi angajat nu au fost doar cu ceilalţi, ci şi cu voi înşivă”.
În prima parte a ceremoniei au fost recompensaţi elevii care s-au întors cu premii de la concursurile şi olimpiadele naţionale – Cătălin Bogdan Zepciuc (premiul I la Olimpiada de Tehnologii – Fabricarea produselor din lemn), Anişoara Capră (premiul II la Olimpiada de Tehnologii – Turism şi alimentaţie), Petru Mazilu (menţiune la Olimpiada de Tehnologii – Mecanică), Magda Diaconiţă (premiul III la Olimpiada de Tehnologii – Protecţia mediului), Dana Tabac, Ana-Maria Lămăşanu şi Bogdan Tcaciuc (premiul III la Concursul “Ştiu şi aplic”), Olivia Enachi (menţiune specială la Concursul de chimie “Petru Poni”), Ciprian Burda (premiul I la Concursul “La dictee lavalloise”).
În partea a doua a evenimentului au primit medalii elevii care şi-au adjudecat premii la competiţiile judeţene.
“Medalia pe care o primiţi este o recunoaştere a muncii depuse de voi. Depăşiţi-vă limitele şi, cu siguranţă, viaţa voastră se va schimba în bine. Fiecare reuşită începe cu decizia de a încerca”, le-a transmis Gabriela Alionte laureaţilor.
La ceremonia de ieri au luat parte şi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava şi ai autorităţilor locale.