Pompierii de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) Cârlibaba au câştigat faza judeţeană a concursului destinat acestei categorii, care s-a desfăşurat duminica trecută pe stadionul din Brodina. La concursul serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă au participat echipajele a cinci primării din judeţ – Boroaia, Brodina, Bosanci, Cârlibaba şi Frumosu. Echipele participante s-au întrecut în trei probe: “Ştafeta de 4X100 m”, „Pista cu obstacole pe 100 m” şi „Dispozitivul de intervenţie la motopompă”. După cele trei probe, cei mai buni s-au dovedit cei de la SVSU Cârlibaba, podiumul fiind completat de SVSU Brodina şi SVSU Boroaia. Echipajul de pe locul I va reprezenta judeţul Suceava la etapa interjudeţeană care se va disputa luna viitoare la Vaslui.
În paralel cu acest concurs, pe acelaşi stadion, a avut loc şi întrecerea Serviciilor Private pentru Situaţii de Urgenţă (SPSU). Pe primul loc s-a clasat Forestbord Brodina, urmat pe locurile II şi III de Ecoprim Cârlibaba şi Petrom Suceava.
Competiţia a fost organizată de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava, cu sprijinul Consiliului Judeţean şi al Primăriei comunei Brodina.