Un biciclist în vârstă de 59 de ani a fost accidentat grav pe DN 2H, pe raza comunei Vicovu de Jos, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
Accidentul s-a petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, aproape de miezul nopţii.
Potrivit poliţiei, vina aparţine bărbatului de pe bicicletă, din localitate, care a ieşit din parcarea unui magazin pe drumul principal fără să se asigure, moment în care a fost lovit de un autoturism condus de către un consătean în vârstă de 21 de ani.
„În urma impactului a rezultat rănirea gravă a biciclistului, care necesită peste 30 zile de îngrijiri medicale”, precizează poliţia.
La sfârşitul săptămânii trecute, doi minori, de 14, respectiv 15 ani, au ajuns la spital, după ce-au reclamat că au căzut de pe biciclete, unul la Iaslovăţ, celălalt la Horodniceni.