Cadrele didactice din învățământul preuniversitar care vor să obțină o diplomă pentru o nouă specializare şi, ulterior, să predea la clasă încă o materie, se pot înscrie pentru a urma cursuri de conversie profesională organizate, din toamnă, şi la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava (USV).
Pentru aceste cursuri postuniversitare, instituţia suceveană a stabilit cuantumul taxei anuale la 2.500 de lei, în condiţiile în care programul se desfăşoară pe o durată de doi ani. La aceasta se mai adaugă taxa de înscriere şi taxa de înmatriculare, în cuantum de 100 de lei fiecare.
Din toamnă, la Universitatea „Ștefan cel Mare” va funcționa programul de conversie profesională „Pedagogia învățământului primar și preșcolar” din cadrul Facultății de Științe ale Educației, programul „Tehnologia informației și comunicării” la Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, cele două fiind deja aprobate de Senatul instituției.
Pentru programul „Tehnologia informației și comunicării”, cunoscut sub acronimul de TIC, USV a publicat deja metodologia de admitere. Potrivit acesteia, admiterea la acest program postuniversitar se va face pe bază de dosar, media de admitere fiind media examenului de licenţă.
Programele de conversie de la USV se vor activa doar în cazul în care vor exista minim 20 de admişi. Singura cerință pe care cadrele didactice trebuie să o îndeplinească pentru a se înscrie la cursurile de conversie este aceea de a fi profesat în sistemul de învățământ preuniversitar.
Programele sunt la învăţământ cu frecvență, vor funcționa doar în regim cu taxă, iar la final, cadrele didactice vor trebuie să susțină un examen de absolvire. La sfârşitul studiilor de conversie profesională, profesorii vor putea preda în şcoli şi licee noua disciplină studiată.
Totodată, potrivit prof. univ. dr. Mircea Diaconu, prorector responsabil de activitatea didactică şi asigurarea calităţii, un astfel de program va funcționa și în cadrul Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, pentru acesta urmându-se a se depune dosarul, în vederea aprobării, în Senatul USV.
Soluţie pentru profesorii cu ore puţine la clasă
Odată urmate cursurile unui program de conversie profesională, profesorii vor putea să predea și disciplina pentru care au obținut diplomă după absolvirea programului de conversie. Practic, dascălii vor putea avea o a doua diplomă de licenţă.
Aceste programe pot fi considerate un colac de salvare pentru dascălii care au norme didactice incomplete, acestea putând fi completate prin predarea disciplinei pentru care s-a obţinut noua diploma. În şcolile cu efective mici de elevi, de exemplu, unui profesor de desen sau muzică îi este aproape imposibil să aibă o normă de 18 ore.
Totodată, în urma obţinerii unei astfel de diplome, dascălii, în special cei din mediul rural, nu vor mai fi nevoiţi să facă naveta zeci de kilometri pentru a-şi acoperi norma de ore, ci pot preda în cadrul aceleiaşi instituţii şcolare mai multe discipline.
Astfel de programe funcționează deja la universităţile din Iași, Bucureşti, Craiova şi Cluj.