Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au anunţat, ieri, trimiterea în judecată a individului care, luna trecută, l-a înjunghiat pe un consilier local al oraşului Milişăuţi, agresorul fiind angajat ca muncitor necalificat la păstrăvăria victimei.
Fapta s-a petrecut în seara zilei de 12 mai a.c., la Bădeuţi, la păstrăvăria administrată de consilierul local Constantin Avram.
Potrivit procurorilor, în acea seară Constantin Avram a observat că angajatul cu pricina, Constantin Harcotă, în vârstă de 27 de ani, din municipiul Botoşani, nu se află la serviciu şi l-a sunat de mai multe ori pe telefonul mobil, însă respectivul nu i-a răspuns.
Într-un final, după mai multe apeluri nepreluate, în jurul orei 22.00, Harcotă a răspuns la telefon, consilierul local cerându-i să vină urgent la păstrăvărie.
Anchetatorii precizează faptul că agresorul era sub influenţa băuturilor alcoolice şi, iritat de atitudinea şefului său, s-a înarmat cu un cuţit tip briceag. Când a dat nas în nas cu consilierul, se arată în rechizitoriu, botoşăneanul a început să se certe cu acesta, cei doi îmbrâncindu-se şi lovindu-se reciproc. La un moment dat, Constantin Harcotă a scos cuţitul din buzunarul pantalonilor şi l-a înjunghiat pe consilier în zona abdomenului. Acesta din urmă a reuşit să se deplaseze singur la spital, cu maşina lui, fiind supus unei intervenţii chirurgicale. Medicii au considerat că viaţa victimei a fost pusă în pericol, astfel că ancheta a fost preluată de un procuror criminalist.
Constantin Harcotă a fost arestat preventiv la o zi după comiterea agresiunii, deşi în faţa anchetatorilor a susţinut că a acţionat în legitimă apărare, ipoteză respinsă de procurorul de caz. Acesta din urmă a dispus clasarea infracţiunii de loviri sau alte violenţe, de care a fost acuzat consilierul Constantin Avram, considerând că respectivul a exercitat acte de violenţă pentru a respinge şi pentru a se apăra de loviturile aplicate de fostul său angajat.