Judiciariștii poliției din Fălticeni au reuşit să-l prindă pe individul care a furat echipamente în valoare de 4.000 de lei din discoteca Cinema de la Fălticeni.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, autorul este un tânăr în vârstă de 27 de ani, Ovidiu S., din localitate.
„Cu ocazia investigațiilor, bunurile sustrase au fost depistate şi ridicate în vederea continuării urmăririi penale”, se precizează în comunicatul poliţiei judeţene.
Furtul a fost comis în intervalul 31 mai - 2 iunie a.c., fiind sesizat la poliţie în cursul zilei de luni.
Ovidiu S. a intrat în discotecă pe o uşă laterală, lăsată neasigurată, iar din interior a furat patru aparate cu proiecţie laser, un televizor LCD şi un compact disc player.