La Iulius Mall Suceava va avea loc duminică, 8 iunie, de la ora 14:00, Concursul judeţean de muzică uşoară „Vocea Bucovinei”. Evenimentul este organizat de Asociaţia de ajutorare a copiilor şi tinerilor dotaţi, talentaţi şi din sistemul de protecţie a copilului aflat în dificultate „Euroactiv”, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Direcţia Judeţeană pentru Sport Suceava, Palatul Copiilor Suceava şi Iulius Mall. Concursul se va desfăşura pe mai multe secţiuni şi este destinat elevilor din învăţământul primar, gimnazial şi liceal. La concurs se poate înscrie orice elev care are abilităţi vocale şi talent muzical.