Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Suceava a finalizat operaţiunea de monitorizare a rezultatelor bursei generale a locurilor de muncă organizate în judeţ în luna aprilie, rezultând că au fost angajaţi în total 303 şomeri.
Analiza angajărilor efectuate arată că meseriile de dulgher şi fierar betonist au fost de departe cele mai căutate, nu mai puţin de 92 de persoane fiind angajate pe aceste posturi. 38 de angajări s-au făcut în comerţ, pe posturi de vânzător. În domeniul prelucrării lemnului şi-au găsit un loc de muncă 30 de persoane, angajate ca muncitori silvici şi necalificaţi, iar în domeniul restaurantelor au fost angajate 19 persoane, în meseriile de bucătar, gestionar, ospătar sau lucrător în bucătărie.
În ceea ce-i priveşte pe absolvenţii de studii superioare care au căutat meserii conform specializărilor pe care le au, angajările au fost mult mai puţine. S-au ocupat totuşi posturi de economist, recepţioner, inspector resurse umane, gestionar depozit, inginer mecanic, medic veterinar sau desenator tehnic.
Distribuţia şomerilor angajaţi pe categorii de vârstă arată că cei mai căutaţi au fost cei între 25 şi 45 de ani. Interesant este însă că s-au angajat mai mulţi şomeri de peste 45 de ani decât şomeri foarte tineri, sub 25 de ani. Aceştia din urmă au plătit tribut, ca de fiecare dată, faptului că nu au experienţă, care este cerută în mod imperativ de foarte mulţi dintre angajatori.
AJOFM Suceava a mai transmis că din cei 303 suceveni care s-au angajat, 146 au participat la bursa de la Suceava, 74 la cea de la Fălticeni, 51 la Rădăuţi şi 32 la Câmpulung Moldovenesc.
Faţă de bursele generale ale locurilor de muncă din anii anteriori, rezultatele concretizate prin angajări sunt mult mai bune, au mai precizat oficiali AJOFM Suceava.