Doi copii, unul în vârstă de 9 ani şi unul de 8 ani, au fost implicaţi într-un accident în timp ce se deplasau cu un ATV. Accidentul s-a petrecut luni, în jurul orei 12.30, pe un drum comunal neclasificat din Udeşti.
Din ancheta poliţiei rezultă că minorul în vârstă de 9 ani, care conducea ATV-ul, a pierdut controlul asupra direcţiei şi a intrat în balans, atât el cât şi copilul din spate căzând de pe vehicul. Din fericire, accidentul nu a fost grav, doar minorul de 8 ani suferind leziuni uşoare.
Conform procedurilor, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducere fără permis. Fiind vorba însă de un copil de 9 ani, acesta nu răspunde penal pentru faptele sale.