Unul din cele mai importante drumuri judeţene din zona de munte a judeţului, DJ 175, care pleacă de la intersecţia cu DN 17, la Pojorâta, şi merge până la Izvoarele Sucevei prin Fundu Moldovei, Breaza şi Moldova Suliţa, a intrat, de aproape două săptămâni, într-un nou program de reparaţii, lucrări care se repetă deja an de an. Intervențiile cu plombe erau mai mult decât necesare în condiţiile în care DJ 175 a ajuns într-o stare foarte proastă, pe numeroase porţiuni. Marea problemă este legată de traficul greu, cu lemn, de pe acest drum, care, reclamă localnicii şi nu numai, distruge foarte repede drumul.
Drumul judeţean, măcinat de vehiculele supraîncărcate cu lemn
Vechile plăci de beton şi straturile de asfalt turnate acum doi ani s-au degradat vizibil şi foarte repede, pe porţiuni din Fundu Moldovei, Breaza şi Moldova Suliţa. Direcţia de Drumuri Judeţene Suceava a demarat lucrări de întreţinere (reparaţii) care se vor întinde pe nu mai puţin de 32 de kilometri, de la intrarea în Fundu Moldovei dinspre Pojorâta şi până la Moldova Suliţa. Este vorba de intervenţii punctuale, în zonele cu probleme, nu de o reabilitare capitală.
Un specialist în domeniu care s-a ocupat în ultimii ani de întreținerea acestui drum a confirmat că degradarea masivă a şoselei într-un timp atât de scurt este cauzată în principal de traficul greu, mai exact de vehiculele supraîncărcate care circulă zilnic în număr mare pe acest drum. Atâta timp cât aceste vehicule supraîncărcate vor continua să circule pe acest drum, an de an va fi nevoie de lucrări de reparaţii, a avertizat specialistul.
Pe de altă parte, Radu Avădanei, şeful Direcţiei de Drumuri Judeţene din cadrul Consiliului Judeţean Suceava, a explicat că lucrările care se fac în momentul de faţă sunt intervenţii curente, de întreţinere, aşa cum s-au făcut şi anul trecut. El a arătat că DJ 175 are o structură veche, iar dimensiunea la care a fost proiectat nu mai face faţă valorilor de trafic actuale. Reparaţiile fac parte din amplul program de lucrări curente şi întreţinere al Consiliului Judeţean Suceava, semnat în 2013 pe o perioadă de patru ani de zile cu un consorţiu format din trei firme.
Lucrările se întreţinere se vor opri la Moldova Suliţa, în condiţiile în care la intrarea în Izvoarele Sucevei, DJ 175 a fost modernizat capital anul trecut pe aproape 5 kilometri.