O bătrână din comuna Moara a reclamat la poliţie că, în timp ce dormea, persoane necunoscute i-au spart casa, i-au răvășit mai toate lucrurile din casă şi i-au furat bani şi bunuri.
Păgubita, Veronica I., în vârstă de 92 de ani, le-a spus poliţiştilor că furtul s-a petrecut în noaptea de joi spre vineri şi că nu a auzit nimic suspect.
În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că hoţii au forțat sistemul de asigurare al porții de acces și au pătruns în curtea locuinței bătrânei, iar cu ajutorul unei scări, au urcat în podul locuinței și de aici, au coborât în interior, au răvășit bunurile din două camere, proprietara dormind în bucătăria locuinței. La final, autorii au sustras bani şi bunuri, prejudiciul total estimat de persoana vătămată fiind de aproximativ 900 lei.
La plecare, hoţii au părăsit locuința pe un geam de la o cameră, geam care a fost găsit în poziția deschis, fără a prezenta urme de forțare.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt, cercetările fiind continuate de poliţiştii Postului de Poliţie Moara în vederea identificării autorilor şi a recuperării prejudiciului”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.