Pentru că a mai rămas circa o lună până la sărbătorirea Zilelor municipiului Rădăuţi, administrația locală se pregătește pentru acest eveniment şi printr-o amplă acţiune de curăţenie şi igienizare a localităţii. În cadrul acesteia au fost realizate lucrări de plombări asfaltice pe strada Ştefan cel Mare, cât şi pe celelalte străzi din zonă care nu vor fi afectate de lucrările de reabilitare a reţelei de apă-canal. Urmează să se efectueze lucrări pe străzile Gării, Spitalului, Mihai Viteazul şi strada Bogdan Vodă. Au mai fost efectuatelucrări pentru întreţinerea spaţiilor şi zonelor verzi, mai exact operaţiuni de toaletare a gardului viu, de tundere a spaţiilor verzi şi a pomilor ornamentali, activităţi de întreţinere specifice acestei perioade. La începutul săptămânii, trecătorii din zona centrală au putut să observe că se lucrează şi la albia pârâului Topliţa, unde se desfășoară o serie de lucrări de decolmatare şi întreţinere.
„Pe parcursul acestei săptămâni, pe raza municipiului Rădăuţi se desfăşoară o serie de lucrări de decolmatare şi igienizare a albiei pârâului Topliţa. Mai precis, urmează ca din albia Topliţei să se extragă tot ce înseamnă resturi vegetale ori alte deşeuri şi gunoaie. De asemeni, au fost ridicate aproape 70 de guri de scurgere ale apei pluviale, pe mai multe străzi din municipiu, în special în zona centrală”, a precizat inginerul Viorel Cărbune, de la serviciul specializat din cadrul primăriei rădăuţene.
Olărean: Îi rog pe rădăuţeni să păstreze curăţenia în zona parcurilor din centrul municipiului
În cursul zilei de ieri, primarul Aurel Olărean s-a deplasat în zona în care se lucra pentru decolmatarea pârâului Topliţa, pentru a verifica starea lucrărilor. „Am decis să intervenim pentru curăţarea şi igienizarea albiei pârâului care traversează municipiul nostru, pentru că acest lucru era necesar. Rădăuţenii mai vârstnici îşi aduc aminte cât de curată era această apă şi e păcat că s-a ajuns în situaţia de acum... De aceea mi-am propus ca în cel mai scurt timp Topliţa să redevină acel pârâu curat, limpede, apa care să traverseze o localitate curată. Profit de această ocazie pentru a-i ruga pe rădăuţeni să fie mai atenţi, mai responsabili şi să păstreze curăţenia în zona parcurilor din centrul municipiului, parcuri pe care ne-am străduit să le punem la punct acum în pragul sărbătorii de la începutul lunii viitoare”, a declarat primarul municipiului Rădăuţi, Aurel Olărean.