Din toamna acestui an, la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava (USV) ar putea funcţiona un program de studii de masterat în limba engleză, acesta urmând să funcţioneze în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică.
Potrivit prof. univ. dr. Carmen Năstase, decanul facultăţii menţionate, „masterul va fi în domeniul Administrarea afacerilor, orientat pe turism. Acesta va avea o durată de doi ani. Considerăm că va exista adresabilitate din partea absolvenţilor de facultate, ţinând cont că un astfel de program se pretează activităţii economice şi turistice din Bucovina”.
Carmen Năstase a mai menţionat că masterul se va derula în parteneriat cu Universitatea Coruña din Spania şi Baltic College din Germania, cursanţii având posibilitatea de a participa la internship-uri şi stadii de practică în cadrul acestor două instituţii.
„Sperăm ca programul să se găsească în oferta universităţii începând din toamnă. Noi deja lucrăm la documentaţia pentru ARACIS (Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior), pentru a primi autorizare”, a mai menţionat Carmen Năstase.
Până în 2010, la USV a funcţionat un program de studii de masterat în limba engleză la Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor, respectiv “Computer and Communication Networks”. Masterul a fost desfiinţat din cauza lipsei de studenţi.
ARACIS a recomandat instituţiei înfiinţarea unui program în engleză
După vizita pe care ARACIS a realizat-o la finele anului trecut la universitatea suceveană, comisia evaluatoare a făcut o serie de recomandări instituţiei, printre care se numără şi înfiinţarea unui program de studii într-o limbă de circulaţie internaţională.
În raportul înaintat către USV, ARACIS recomanda „atragerea studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor străini, corelat cu o eventuală dezvoltare a ofertei educaţionale a Universităţii, cu programe la care predarea să fie realizată în limbi de circulaţie internaţională”.
În replică, instituţia suceveană preciza că „în anul universitar 2014-2015, USV va demara pregătirea şi certificarea a cel puţin unui program de predare în limba engleză, pentru studiile de licenţă sau de master”. Termenul de realizare al acestui obiectiv este octombrie 2014.
Înfiinţarea în cadrul USV a cel puţin două mastere desfăşurate într-o limbă străină reprezintă unul dintre obiectivele asumate şi de actuala conducere a universităţii în planul managerial.