Un tânăr din municipiul Suceava a fost desemnat reprezentantul României la concursul Mister World 2014, unul dintre cele mai apreciate concursuri de modele masculine la nivel mondial, care se va desfăşura în perioada 30 mai - 16 iunie 2014, în Torbay, Anglia.
Bogdan Mierlă are 22 de ani, 1,86 metri înălţime şi a câştigat selecţia naţională organizată la Bucureşti de agenţia ExclusivEvent, deţinătoare a licenţei Mr. World în România şi Republica Moldova.
Marea finală a concursului va avea loc pe 15 iunie a.c. şi va fi transmisă în direct, online, pe pagina oficială: https://www.facebook.com/mr.world.romania.fan.page.
„Vor fi cinci probe, sport, extrem sport, multimedia, proba de talent şi una de fashion”, ne-a mărturisit, ieri, Bogdan, care este absolvent al Facultăţii de Management din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, iar în prezent urmează cursurile programului de master Turism şi Servicii.
“Deşi este prima sa participare la o competiţie de asemenea anvergură, pregătirea asiduă îl va ajuta cu siguranţă să facă faţă cu brio tuturor provocărilor care îl vor aştepta în Marea Britanie la Mister World 2014”, a transmis printr-un comunicat oficial reprezentantul agenţiei ExclusivEvent şi preşedintele Mr. World Romania, precizând că Bogdan va concura în Anglia alături de reprezentanţii a aproximativ 60 de ţări.
În aceleaşi comunicat se precizează că Bogdan vorbeşte fluent limba engleză şi din totdeauna a urmat cu stricteţe un stil de viaţă sănătos, sportul, mai precis fitness-ul, numărându-se printre activităţile sale zilnice. Pasiuni: călătoriile, muzica pop şi soul, filmele, mai ales cele din seria cu James Bond, fotbalul şi dansul. Ambiţii: să devină un model internaţional şi să deţină propria afacere în care să se ocupe de creşterea cailor de rasă.
“Sunt foarte fericit şi mândru în acelaşi timp că cel mai mare vis al meu e pe cale să devină realitate. Nu am îndrăznit niciodată să visez că într-o zi îmi voi reprezenta ţara într-o competiţie de anvergura Mister World. Participarea la acest concurs este o onoare şi totodată o responsabilitate pentru mine, căci trebuie să demonstrez într-un timp relativ scurt că am datele necesare unui model de talie internaţională”, a declarat Bogdan Mierlă, sperând într-un rezultat cât mai bun la competiţia din Anglia.