Tinerii care aspiră la o carieră de jandarm, poliţist sau pompier pot depune dosare pentru examenele de admitere chiar dacă sunt mai scunzi, printr-un ordin de ministru emis recent criteriul privind limita înălţimii fiind scăzut cu 5 centimetri la ambele sexe. Astfel, conform noilor prevederi legale, candidaţii bărbaţi trebuie să aibă înălţimea de minimum 1,65 m, iar femeile minimum 1,60 m. Decizia a fost luată prin Ordinul ministrului internelor nr. 63/2014, în urma numeroaselor cereri de dispensă de la tineri care nu se puteau înscrie la concurs din cauza înălţimii.
Noile limite de înălţime vizează toate locurile scoase la concurs de Ministerul Afacerilor Interne şi instituțiile de învățământ ale Ministerului Apărării Naţionale, care au alocate locuri pentru MAI.
Printre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care vor să dea examen pentru a urma cursurile unei şcoli din cadrul MAI se numără: să aibă vârsta de până la 27 de ani împliniţi în anul participării la concurs şi minimum 18 ani împliniţi în anul în care participă la concurs, să nu fi fost exmatriculaţi pentru abateri disciplinare dintr-o instituţie de învăţământ, să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media generală de minimum 8.00, să fie declaraţi apt medical, fizic şi psihic, să nu aibă antecedente penale şi să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni.
Pentru detalii suplimentare tinerii sunt invitaţi să se adreseze unităţilor de jandarmi, pompieri sau poliţie ori să acceseze site-urile acestora.