Liceul cu Program Sportiv Suceava (LPS) este din nou „în cărţi” pentru obţinerea unor finanțări europene de peste 12 milioane de lei (120 de miliarde de lei vechi), necesare pentru finalizarea campusului sportiv, lucrările la acest proiect fiind stopate tocmai din 2007.
După ce, în urmă cu câteva zile, Primăria Suceava era informată că solicitarea de finanţare depusă pentru LPS a fost respinsă, din cauza unor probleme cu documentaţia înaintată la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est, printr-o adresă transmisă ieri, situaţia se schimbă la 180 de grade.
„După adresa de respingere, în urma discuţiilor, s-a revenit cu o altă adresă, referitoare la reevaluarea proiectului”, a confirmat primarul Sucevei, Ion Lungu.
Practic, LPS are acum şansa de a duce la capăt, cu fonduri europene, un proiect amplu, pentru finalizarea căruia nu s-au mai găsit bani de ani şi ani de zile.
„Punctul care ne descalifica pe noi, faptul că proiectul a fost depus înainte de a fi aprobat de Consiliul Local Suceava, a fost reformulat, încât nu mai este eliminatoriu. Mergând pe principiul primul venit, primul servit, ne-am grăbit să depunem cât mai repede proiectul, fiind al treilea depus la categoria sa, la nivel naţional”, a explicat directorul LPS, Ioan Radu, ce s-a întâmplat cu proiectul depus de ei la ADR Nord-Est.
Documentaţia proiectului a fost realizată de o firmă de consultanţă din Iaşi.
„Volumul de muncă era unul foarte mare şi proiectul este mult mai complex decât al altor unităţi şcolare, pentru că include un număr mai mare de lucrări, unele efectuate dar neachitate, precum şi altele abandonate în diverse stadii încă din 2007. Era foarte greu pentru noi să facem documentaţiile necesare, în termenul scurt avut la dispoziţie”, a explicat directorul şcolii de ce au apelat la sprijinul unei firme de consultanţă.
Campusul LPS: internat, cantină, amfiteatru, teren de fotbal şi două de handbal
Investiţia pentru care se doreşte atragerea de fonduri europene are mai multe componente, aflate în diferite stadii de realizare.
Internatul de 100 de locuri, deşi ridicat ca şi clădire, „la roşu”, nu are nici măcar acoperişul achitat către constructor, amfiteatrul - cel mai avansat ca lucrări, nu a mai ajuns la partea de finisaje, în vreme ce cantina are doar zidurile ridicate, fără să fi „primit” şi acoperiş.
Ceea ce ar trebui să devină două terenuri de handbal, acoperite cu o suprafaţă sintetică de joc, este acum un vechi teren de sport, plini de gropi cu apă de ploaie şi porţi rupte şi ruginite, în vreme ce terenul de fotbal, la care mai era de turnat o şapă şi apoi de pus pus gazonul sintetic, este pe cale să devină o junglă, vegetaţia luând cu asalt canalele de scurgere făcute, iar suprafaţa de joc este acoperită acum cu pietriş.
„Finalizarea acestui proiect ar fi o importantă investiţie pentru oraş, dar în principal pentru liceu, căruia i-ar creşte nivelul de atractivitate pentru elevi”, a concluzionat directorul LPS, Ioan Radu, care a mărturisit că numărul elevilor scade de la un an la altul, principala cauză fiind lipsa unor facilităţi moderne puse la dispoziţia acestora.