Astăzi este Ziua Naţională a Medicului Veterinar.
Pe 15 mai 1861, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat un decret prin care a început să funcţioneze “Şcoala de Medicină Veterinară”, în cadrul “Şcolii de Medicină şi Farmacie”.
Tot pe 15 mai, dar zece ani mai târziu, 14 medici veterinari au semnat o “Declaraţiune” care a stat la baza înfiinţării “Asociaţiei Medicilor Veterinari din România”. Asociaţia a fost desfiinţată de comuniști în 1949, dar a fost reînfiinţată pe 15 mai 1971.
Având în vedere toate aceste evenimente legate de data de 15 mai la al VI–lea Congres Naţional de Medicină Veterinară, din 1994, 15 mai a fost aleasă ca „Ziua Naţională a Medicului Veterinar”.
Cu ocazia Zilei Naţionale a Medicului Veterinar, urez tuturor colegilor multă sănătate, bucurie, mulţibani, gânduri curate şi frumoase pentru binele şi unitatea profesiei de medic veterinar.
Cu respect, preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari Suceava, medic primar veterinar Petrea Dulgheru