Oraşul Gura Humorului a găzduit timp de două zile Conferinţa Regională a IPA, cea mai mare organizaţie poliţienească din lume, la care au participat poliţişti din zona Moldovei şi omologi din Polonia. Conferinţa desfăşurată în intervalul 9-11 mai a avut drept scop întărirea relaţiilor de prietenie dintre membrii IPA şi schimburi de experienţă, pe linie managerială, de poliţie rutieră, criminalistică şi judiciară.
Organizatorii s-au bucurat de sprijinul şi de prezenţa a mai multor oficialităţi: prefectul Florin Sinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, deputatul Ghervazen Longher şi primarul oraşului Gura Humorului, Marius Ursaciuc. La conferinţă a fost prezentă conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), reprezentată de comisarii-şefi Ioan Crap şi Viorel Onea, şi conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, prin generalul de brigadă Ion Burlui.
IPA este cea mai mare organizaţie poliţenească din lume, fiind creată la 1 ianuarie 1950. Este o organizaţie non-profit şi nonguvernamentală, care se diferențiază net de sindicate prin faptul că nu se implică în problemele de serviciu şi dispute de muncă. Organizaţia promovează prioritar prietenia între poliţişti şi schimbul de experienţă.
La nivelul IPJ Suceava, afilierea la IPA s-a realizat pe 15 ianuarie 1996. Au fost cooptaţi ca membri IPA, pe lângă poliţişti, angajaţi ai ISU Suceava şi peste 40 de membri simpatizanţi. În momentul de faţă, Regiunea 1 Suceava, organizaţia locală afiliată la IPA, are 998 de membri.
(14 mai 2014, 14:31:21