Firma care trebuie să finalizeze lucrările la ruta ocolitoare a Sucevei a fost reclamată, ieri, la Ministerul Transporturilor şi la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, de către preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor. Motivul este că firma, SC Construcţii Feroviare Iaşi, nu-şi respectă angajamentele contractuale.
Preşedintele Nechifor a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că deşi în data de 7 mai ar fi trebuit reluate lucrările, pe şantier nu se întâmplă nimic. „Ieri (n.r. miercuri) reprezentanții firmei au fost la o discuţie la Consiliul Judeţean şi ne-au spus că se preocupă să înceapă, deşi ieri ar fi trebuit să reia lucrările. Nu au făcut organizare de şantier, nu au adus utilaje, oameni, nimic. Plata facturilor este la zi, fonduri pentru finalizarea lucrărilor sunt prinse în buget, nu au nici o scuză. Astăzi am informat în scris Ministerul Transporturilor şi CNADR despre această situaţie”, a afirmat Nechifor.
Lucrările la şoseaua de centură au început în 2008 şi ar fi trebuit finalizate în 2012. Din cauza unor probleme apărute pe parcurs au fost necesare lucrări suplimentare de consolidare a terenului, iar la această oră investiţia este realizată în proporţie de 80 la sută. Cele mai multe lucrări au rămas de executat între DN 17 şi DJ Suceava-Moara, iar cel mai avansat este tronsonul care uneşte E 85 din zona Pătrăuţi de E 576 în zona Şcheia. De asemenea, drumarii mai au de lucru şi la tronsonul DN2 de la Cumpărătura spre drumul judeţean Suceava-Moara.