Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a anunţat că va lansa pe 20 mai o nouă sesiune de cereri de proiecte la Măsura 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole”, prima posibilitate de accesare a unor fonduri europene din acest an. Sesiunea de proiecte va fi deschisă în perioada 20 mai - 18 iulie 2014.
Printre altele, se vor putea accesa bani pentru fermele de familie, mai exact pentru micii agricultori din sectorul vegetal şi zootehnic.
Mihai Moraru, directorul Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) Suceava, instituţia care va prelua proiectele la nivel de judeţ, a arătat că pentru fermele de familie este alocată o sumă de 35 de milioane de euro, 50% pentru sectorul vegetal şi 50% pentru cel zootehnic. O altă alocare de 15 milioane de euro este pentru îndeplinirea standardelor, integral în sectorul zootehnic, plus încă 100 de milioane de euro pentru achiziţionarea de utilaje.
Prin Măsura 121 se acordă fonduri nerambursabile, în proporţie de 40-70% din valoarea eligibilă a proiectului, fondurile reprezentând cofinanţarea publică, la care trebuie să se adauge contribuţia privată a celui care depune proiectul. Plafonul minim acceptat pentru un proiect este de 5.000 de euro, reprezentând valoarea totală eligibilă a proiectului.
Beneficiari eligibili sunt fermierii persoane fizice sau juridice care practică activităţi agricole conform Certificatului de Înregistrare eliberat de Oficiul Registrului Comerţului. Exploataţia acestora trebuie să aibă o dimensiune mai mare de 2 UDE (unităţi de dimensiune economică) şi maximum 50 UDE. Aceste unităţi de dimensiune economică se acordă în funcţie de numărul de animale sau de terenul lucrat. De exemplu, pentru o vacă cu lapte se acordă 0,88 UDE-uri, pentru cultivarea unui hectar de cartofi 1,53 UDE-uri, în timp ce pentru un porc se acordă 0,19 UDE-uri.
Persoanele fizice pot depune proiecte eligibile dacă se angajează să se autorizeze ca persoane fizice autorizate/întreprindere individuală, în termen de 15 zile lucrătoare de la data primirii notificării privind selectarea cererii de finanţare.
Pentru ce fel de proiecte se pot accesa fondurile europene
Printre tipurile de investiţii şi cheltuieli eligibile se numără: construirea şi/sau modernizarea clădirilor utilizate pentru producţia agricolă la nivel de fermă, construirea sau modernizarea infrastructurii rutiere interne sau de acces din domeniul agricol, construirea sau modernizarea fermelor de taurine pentru producţia de lapte, a serelor sau instalaţiilor de irigat, achiziţionarea direct sau în leasing de tractoare noi, combine de recoltat, maşini, utilaje, echipamente şi accesori, înlocuirea plantaţiilor viticole din soiuri nobile ajunse la sfârşitul ciclului biologic de producţie, înfiinţarea plantaţiilor de pomi, arbuşti fructiferi şi căpşuni, pepiniere de viţă-de-vie, pomi fructiferi şi arbuşti, investiţii pentru producerea şi utilizarea durabilă a energiei din surse regenerabile în cadrul fermei, investiţii pentru înfiinţarea de culturi de specii forestiere cu ciclu de producţie scurt şi regenerare pe cale vegetativă, în scopul producerii de energie regenerabilă, investiţii în apicultură, cu excepţia celor realizate prin Programul Naţional Apicol, investiţii pentru procesarea produselor agricole la nivelul fermei, investiţii în agricultura ecologică şi investiţii necesare realizării conformităţii cu standardele comunitare.
Toate detaliile pot fi găsite în Ghidul Solicitantului pentru Măsura 121 şi pe site-ul www.apdrp.ro.