Săptămâna viitoare, pe 14 mai, va avea loc licitaţia de desemnare a unui nou operator care să presteze serviciul de transport şi distribuţie a energiei termice în municipiul Suceava.
Până acum, cinci companii s-au arătat interesate de preluarea acestui serviciu, care deocamdată este prestat de către Termica.
„Încercăm să desemnăm un nou operator, actuala societate este într-o situaţie foarte delicată. În ultima şedinţă de CL s-a aprobat ca Termica să presteze această activitate până pe 24 iunie 2014”, a precizat ieri primarul Ion Lungu.
Companiile care s-au arătat interesate de preluarea serviciul de transport şi distribuţie a energiei termice către populaţia Sucevei (peste 22.000 de familii fiind racordate la sistemul centralizat de termoficare) dar şi către o serie de agenţi comerciali, sunt Termica, Elsaco Botoşani, Bioenergy Suceava, Unicom Holding şi Adrem Invest. Termica, deşi este în insolvenţă, are dreptul să participe la licitaţie, Elsaco este principalul prestator de servicii de contorizare a consumului de energie termică din municipiul Suceava, Bioenergy este actualul producător de energie termică, de la centrala pe biomasă dată în folosinţă la finele anului trecut, Adrem Invest este compania care a demarat investiţia noii centrale la Suceava, în vreme ce Unicom Holding este principalul creditor al Termica, care are de recuperat sute de miliarde de lei vechi din cărbunele ars anii anteriori pentru asigurarea căldurii sucevenilor.
Toate cele cinci companii au cumpărat caietul de sarcini al licitaţiei organizate de Primăria Suceava, aceasta fiind o primă etapă necesară pentru participarea la licitaţie.
„Sper ca aceste firme să vină şi la licitaţie, să fie cât mai mulţi competitori şi să putem desemna un nou operator, care să vină cu cel mai mic tarif la transport şi distribuţie”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.
Edilul sucevean a spus că odată cu desemnarea unui nou operator al serviciului de termoficare, se pun bazele unui sistem civilizat, de producere, transport şi distribuţie a energiei termice, la un preţ suportabil, prima etapă fiind realizată, prin construirea noii centrale termice din lunca Sucevei.
( 8 mai 2014, 12:35:13