Câteva mii de persoane din judeţul Suceava, dar şi din întreaga ţară au participat la sfârşitul săptămânii trecute la a patra ediţie a expoziţiei-târg de cai organizată la Hanul Voievozilor din comuna Horodnic de Sus. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a apreciat faptul că la ediţia de anul acesta a expoziţiei de la Horodnic de Sus au fost prezenţi vizitatori şi crescători de cai din judeţe precum Maramureş, Sibiu, Timiş sau Harghita. „Aflat la a patra ediţie, acest eveniment capătă deja un contur naţional. Şi am discutat cu foarte mulţi localnici şi vizitatori şi vrem ca anul viitor acest festival-târg de cai de la Horodnic de Sus să fie transpus într-o variantă europeană, care să se adreseze unui public mai larg”, a spus Nechifor. El a adăugat că în aceste condiţii, la ediţia de anul viitor ar putea să fie prezenţi şi crescători de cai din mai multe ţări europene în care există o tradiţie în creşterea cailor. „Sunt foarte multe ţări europene în care calul este la loc de cinste. Şi cred că şi România poate profita de pe urma acestui tip de proiect în comun”, a explicat şeful administraţiei judeţene.
Pe de altă parte, el a spus că în cursul zilei de astăzi la Consiliul Judeţean Suceava va fi organizat un simpozion care se va adresa şi crescătorilor de cai din judeţ. Cătălin Nechifor a adăugat că simpozionul este organizat împreună cu Ministerul Agriculturii, la discuţii fiind aşteptaţi crescători de animale şi fermieri care lucrează în agricultura vegetală.