Un tânăr în vârstă de 19 ani s-a ales cu dosar penal după ce a furat o maşină de la firma la care era angajat ca paznic.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, vineri seară, în jurul orei 19.30, poliţia din Vatra Dornei a fost sesizată despre furtul unui autoturism VW Passat din incinta unei societăţi comerciale.
Dată în consemn, maşina a fost identificată în trafic, pe strada Podu Verde, la volan fiind un tânăr de 19 ani, Vasile Potângă, paznic la societatea respectivă.
Fiind verificat în baza de date, s-a stabilit că tânărul nu figurează cu permis de conducere.
„Tânărul a recunoscut faptul că a sustras autoturismul din curtea societății și l-a condus aproximativ doi kilometri”, se arată în comunicatul poliţiei judeţene, precizându-se că în cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.