Un bătrân în vârstă de 79 de ani a ajuns la spital, după ce a fost bătut de propriul său fiu.
Iacob P., din Capu Codrului, a ajuns la spitalul din Gura Humorului vineri, în jurul prânzului, spunându-le medicilor că a fost bătut.
Medicii au anunţat poliţia, iar în urma cercetărilor, s-a stabilit că victima a fost agresată cu o zi înainte, de către fiul acesteia, un bărbat în vârstă de 38 de ani.
„În urma unor neînțelegeri cu fiul său de 38 ani, victima a fost lovită de acesta în zona capului”, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, subcomisarul Ionuţ Epureanu.
Septuagenarul a fost transferat la Spitalul Judeţean Suceava, pentru investigaţii suplimentare, iar fiul acestuia s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.