Un accident mortal de circulaţie s-a petrecut în noaptea de miercuri spre joi, pe DN 2, la ieşirea din municipiul Suceava spre Fălticeni, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
Accidentul a avut loc în jurul orei 23.30, iar potrivit poliţiei, un autoturism Audi A6, condus de un bărbat în vârstă de 43 de ani, Dorin E., din municipiul Fălticeni, a izbit în plin un bărbat care se deplasa pe jos, pe acelaşi sens de mers, pe partea carosabilă, ţinând un cal de căpăstru.
Şoferul a declarat că, fiind noapte, l-a văzut în ultima clipă pe bărbatul aflat pe drum, şi nu a mai putut evita impactul.
Victima nu a mai avut nici o şansă, decedând la scurt timp.
Joi, la ora când poliţia a anunţat accidentul, bărbatul mort în accident nu fusese identificat.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea identității victimei”, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, subcomisarul Ionuţ Epureanu.
( 2 mai 2014, 16:37:18
In rest, sa-i fie usoara tarana omului...