Doi minori au fost tâlhăriți miercuri seară, în timp ce se aflau în spatele policlinicii CFR din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava, au anunţat ieri reprezentanții poliției judeţene.
Fapta s-a petrecut în jurul orei 19.00, când cei doi minori, în vârstă de 13, respectiv 16 ani, stăteau aşezaţi pe nişte scări în spatele policlinicii.
La un moment dat, dinspre peronul Gării Burdujeni a venit la ei un tânăr de etnie romă, care i-a întrebat cât e ceasul, iar când unul dintre minori a scos telefonul să vadă cât era ora, respectivul le-a spus că are un cuţit în buzunar şi nu va ezita să-l folosească dacă cei doi nu îi vor da toate bunurile de valoare pe care le au asupra lor.
Minorii aveau la ei doar telefoanele mobile, pe care le-au scos şi i le-au dat agresorului, acesta din urmă plecând apoi grăbit din zonă.
Deşi au anunţat incidentul prin 112 în scurt timp, poliţiştii ajunşi la faţa locului nu au reuşit să dea de urma suspectului.
„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.