Un sucevean care va împlini săptămâna viitoare vârsta de 100 de ani este propus să primească titlul de „Cetăţean de onoare al Sucevei”.
„Primăria Suceava va sărbători o persoană care împlineşte vârsta de 100 de ani. Vasile Bodnar, de pe strada Zorilor, este veteran de război şi va împlini pe 3 mai 100 ani”, a anunţat ieri primarul Sucevei, Ion Lungu.
Edilul sucevean a precizat că în şedinţa de Consiliu Local din 30 aprilie va propune ca Vasile Bodnar să devină „Cetăţean de onoare al Sucevei”.
În plus, la împlinirea celor 100 de ani, suceveanul va fi sărbătorit într-un cadru oficial.
„Vom face un eveniment, să-i înmânăm diploma aniversară şi un tort, precum şi un sprijin financiar, pentru că aşa este corect, să-i cinstim pe cei care ajung la această frumoasă vârstă”, a adăugat şeful municipalităţii sucevene.