Agenţia Locală ACET Fălticeni a anunţat că astăzi va efectua o intervenţie pentru remedierea unei avarii care a apărut pe coloana de distribuţie de 400 de milimetri de pe str. Republicii, în zona parcului Primăriei Fălticeni. În funcţie de localizarea avariei pe coloană, intervenţia ar putea necesita întreruperea furnizării apei între orele 7-17, în mai multe cartiere: Oprişeni, Maior Ioan, Ion Creangă, Sucevei, Republicii, 13 Decembrie, Pleşeşti Gane, Ţarna Mare şi în zona Primăriei Fălticeni, fiind afectaţi mai mult de jumătate dintre consumatorii casnici, agenţii economici şi instituţiile publice din municipiu.
“Există şi posibilitatea ca intervenţia să se deruleze fără întreruperea furnizării apei în toate zonele menţionate, decizia urmând a fi luată în momentul localizării avariei”, a precizat conducerea ACET Fălticeni.