În perioada sărbătorilor de Paşti, poliţiştii Serviciului Rutier, împreună cu colegii de la Circulaţie din judeţ, au organizat o acţiune pe linia combaterii excesului de viteză şi a depăşirilor neregulamentare, fiind aplicate nu mai puţin de 339 de sancţiuni contravenţionale, din care 269 de amenzi au fost primite de conducătorii auto care au apăsat prea tare pedala de acceleraţie.
Acţiunea, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, a avut loc în perioada 19-21 aprilie, pe DN 2 şi DN 17.
Valoarea totală a amenzilor a fost de aproximativ 96.000 de lei, fiind reţinute 18 permise de conducere (14 pentru viteză peste limita legală, patru pentru depăşiri neregulamentare) şi retrase două certificate de înmatriculare.
Totodată, poliţiştii au constatat în cele trei zile ale acţiunii şi şase infracţiuni.
Printre cei sancţionaţi, exemplifică reprezentanţii IPJ Suceava, s-a numărat şi un tânăr în vârstă de 29 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, prins conducând un moped pe strada Dimitrie Cantemir din localitate. Respectivul circula cu un moped neînmatriculat, nu avea permis de conducere şi a refuzat să i se recolteze probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.