Agenția pentru Protecția Mediului Suceava organizează astăzi, la ora 11.00, la sediul din municipiul Suceava, strada Bistriţei nr. 1A, masa rotundă - „Să construim orașe verzi în județul nostru”. Prin alegerea acestei teme se dorește desfășurarea unei campanii de încurajare a acţiunilor/măsurilor care conduc la reducerea presiunilor asupra spațiilor verzi din orașe și creșterea suprafeței acestora.
Specialiștii Agenției pentru Protecția Mediului Suceava vor prezenta semnificația și importanța zilei de 22 aprilie – Ziua Pământului, cât și aspecte legislative privind spațiile verzi.
La acţiune sunt invitați reprezentanţi ai primăriilor orașelor din județul Suceava, care vor prezenta situația spațiilor verzi din orașul lor; reprezentanţi ai Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu Suceava, care vor prezenta sancțiunile pe care le riscă autoritățile locale care nu respectă legislația din domeniul spațiilor verzi; reprezentanți ai Direcției Silvice Suceava, ai Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Suceava, ai Inspectoratului Școlar Județean Suceava, ONG-uri etc., care au contribuit și/sau susțin acțiuni de împăduriri, acțiuni educative, ecologizări.
Manifestarea are loc în contextul Zilei Pământului – 22 aprilie - eveniment din calendarul ecologic ce simbolizează responsabilitatea fiecăruia dintre noi de a proteja natura şi mediul înconjurător, dată marcată, pe toată planeta, an de an, începând din 1970.
Evenimentul a fost gândit ca un prilej de sensibilizare a populaţiei și factorilor de decizie în legătură cu prejudiciile aduse mediului.