Ieri, în a treia zi de Paşte, etnicii polonezi s-au întâlnit pentru a participa la împărţirea oului sfinţit. Este o tradiţie veche de câteva sute de ani, păstrată în fiecare casă de polonez în perioada comunistă şi care acum poate fi celebrată fără oprelişti.
La manifestarea de ieri a participat şi consulul general al Ucrainei la Suceava, Vasily Boeciko, care le-a transmis toate urările de bine etnicilor polonezi, lucru pe care l-a făcut şi Gheorghe Lazăr, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava.
Un gând bun le-a transmis conaţionalilor săi şi deputatul Ghervazen Longher, preşedintele Uniunii Polonezilor din România.
„Se spune că dacă două persoane gustă din acest ou sfinţit, iar una din ele se rătăceşte, în cazul în care se va gândi la persoana cu care a împărţit oul, negreşit va găsi drumul spre casă”, a menţionat Ghervazen Longher.
Ceremonialul împărţirii cu oul sfinţiteste o tradiţie veche de secole, pe care etnicii polonezi au adus-o când au venit pe meleagurile Bucovinei. Semnificaţia acestei împărţiri este aceea că oamenii îşi transmit urări de bine şi îşi doresc să aibă un an cât mai rodnic şi mai liniştit.
Tradiţia spune că bucatele se sfinţesc în sâmbăta de dinaintea Paştelui, iar toată lumea posteşte până la întoarcerea de la slujba de Înviere. La întoarcerea de la biserică, după ce familia s-a reunit, persoana cea mai în vârstă sau capul familiei dă tonul la masă, nu înainte ca fiecare să guste din oul sfinţit.
Ieri, această tradiţie s-a mutat în marea familie a polonezilor, care au participat la o masă ale cărei bucate au fost sfinţite de părintele Iosif Păuleţ, decanul de Bucovina al Bisericii Romano-Catolice.