Paştele evreiesc (Pesah) a început, luni seara, pentru evreii din Suceava, cu masa de Seder organizată la sediul Comunităţii. Masa de Seder include obligatoriu matza (pască sau azimă, respectiv pâine nedospită), maror (rădăcini amare - pătrunjel, hrean) care simbolizează suferinţa poporului evreu şi patru pahare cu vin.
Preşedintele Comunităţii Evreieşti din Suceava, prof. Sorin Golda, a amintit semnificaţia Pesah-ului, numit şi „Sărbătoarea libertăţii”. El a spus că în această zi, în urmă cu mii de ani, poporul evreu a ieşit din robie. An de an, se serbează acest act, în curs de şapte zile în Israel şi opt zile în afara Israelului.
Povestea înrobirii, a suferinţelor şi apoi a eliberării poporului evreu din Egipt a fost spusă de oficiantul religios Daniel Blumenfeld: „Nu numai părinţii noştri au fost răscumpăraţi, ci şi noi, cei de astăzi. Din robie am mers spre libertate, din întuneric spre lumină”.
Daniel Blumenfeld a arătat că sărbătoarea de Pesah îi învaţă pe evrei că pentru a fi cu adevărat liberi trebuie să-şi păstreze curiozitatea şi să-şi pună întrebări. De altfel, întrebările sunt parte a Sederului de Pesah. „Cine este un om înţelept?”, întreabă Talmudul. „Acela care învaţă de la toată lumea, care învaţă din orice lucru”, a venit răspunsul. „Cine este bogat?”, a fost următoarea întrebare. „Acela care este mulţumit cu ceea ce are”. „Cine este puternic?”, întreabă Talmudul. „Acela care se controlează pe sine însuşi.” „De ce se rupe azima la Seder?” - „Nu pentru acum, ci pentru mai târziu. Un adult se gândeşte la consecinţele pe termen lung ale acţiunilor sale pentru că adevărata libertate este o experienţă pe termen lung”. „Ce este libertatea?” - „Libertatea este puterea de a spune: <Aleg să nu beneficiez de acest lucru> pentru că nu orice este consumabil, nu orice este permis. Libertatea înseamnă să faci ceea ce este bine”.
A fost amintită, de asemenea, diferenţa dintre pâine şi azimă, că amândouă sunt un amestec de făină cu apă, frământat şi copt. Diferenţa este că azima este coaptă rapid; după 18 minute aluatul începe să crească şi devine pâine. Lecţia este că nu trebuie pierdută clipa. Întârzierea, chiar şi cu o secundă, înseamnă diferenţa dintre a câştiga şi a pierde. Sederul de luni seara s-a încheiat cu urarea „La anul la Ierusalim”, „Ierusalim” fiind metafora unei lumi perfecte.
Obiceiuri de Pesah
Pe durata sărbătorii de Pesah, consumul de „chametz” (pâine dospită şi produse dospite din cereale) este interzis. Pâinea dospită şi alimentele bazate pe cereale şi pâine dospită simbolizează mândria exagerată, iar uneori acest lucru este vecin cu lipsa de respect faţă de semeni. De Pesah li se reaminteşte evreilor că au obligaţia de a se deschide faţă de semeni, de a asculta păsurile lor şi de a avea grijă de necesităţile lor, bineînţeles fără a uita de propria persoană. Deci, timp de o săptămână, trebuie să renunţe la mândrie, la trufie, trebuie să înceteze de a fi plin de sine, trebuie să devină modest, respectuos faţă de ceilalţi, atitudine asimilată libertăţii.
Această libertate este simbolizată de azimă şi este cu atât mai reală cu cât străduinţa pentru pregătirile de sărbătoare – curăţenie şi arderea „chametz-ului” – este mai mare. Deoarece interzicerea ”chametz-ului” este totală, inclusiv atingerea lui, pentru siguranţă se face curăţenie generală în casă, pentru a se înlătura tot ce este ”chametz”. Urmează vinderea ”chametz-ului” unui neevreu, care îl ia asupra lui în timpul sărbătorii, evreul putând afirma că, dacă a atins ceva făcut din ”chametz”, nu este al lui. Apoi are loc ”căutarea chametz-ului”, cu două zile înaintea sărbătorii, seara. În cele din urmă are loc arderea ”chametz-ului”, în dimineaţa zilei care precede sărbătoarea; faptul a fost prezentat de unii comentatori ca arderea răului şi eliminarea lui totală, iar de alţii este asociat cu venirea primăverii şi reînnoirea.
Există şi obligaţia schimbării vaselor, pentru a exista certitudinea că nu a rămas nici o urmă de ”chametz” pe ele. În cazul în care cineva nu poate să-şi cumpere vase noi sau să păstreze vase speciale pentru Pesah, are obligaţia de a le curăţa în mod special, trecându-le prin foc.