Poliţia a înregistrat de la începutul anului 13 furturi de animale, hoţii sustrăgând printre altele o vacă şi un cal. Ultimul furt de acest gen a fost înregistrat duminica trecută, când dintr-o gospodărie din Şcheia au fost furaţi cinci pui de iepure. Furturile de acest gen se petrec de regulă când proprietarii nu sunt acasă, de cele mai multe ori animalele sau păsările aflându-se în aer liber sau în spaţii în care este foarte uşor de pătruns.
Pentru a nu cădea victime hoţilor, sucevenii sunt sfătuiţi să asigure uşile şi încuietorile grajdurilor, coteţelor şi tuturor spaţiilor de acest gen, să nu lase animalele nesupravegheate la păşunat pe islazuri sau pe câmp şi să evite pe cât posibil ca străinii să observe unde îşi ţin bunurile de valoare din gospodării, inclusiv animalele şi păsările.
„Dacă sunteţi victimele unui furt, sunaţi de îndată la numărul unic de urgenţă 112 şi, până la sosirea poliţiştilor pentru efectuarea cercetării la faţa locului, luaţi măsuri de conservare a urnelor lăsate de autori”, explică subcomisarul Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.
Deşi aparent mărunte, aceste furturi înseamnă de multe ori prejudicii mari, de mii de lei.