Vânzările de cabaline de la hergheliile Direcţiei Silvice Suceava au crescut semnificativ în primul trimestru al acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut. Aşa cum a declarat directorul Direcţiei Silvice, Sorin Ciobanu, în primele trei luni ale anului în curs au fost vânduţi 42 de cai, din care 36 de la Herghelia Lucina şi şase de la Herghelia Rădăuţi. Asta în timp ce în lunile ianuarie-martie 2013 au fost valorificaţi doar 28 de cai, 12 de la Rădăuți și 16 de la Lucina.
„Analizând datele prezentate mai sus și făcând o analiză comparativă a vânzărilor pe primele trei luni ale anului se poate constata că în anul 2014 s-au valorificat cu 66 % mai multe cabaline față de aceeași perioadă a anului 2013. De menționat că această creștere a valorificării cabalinelor se datorează și schimbării Regulamentului de Vânzare a Cailor de Rasă care este mai permisiv mai ales în cazul cabalinelor nevalorificate prin licitații și negocieri timp de şase luni și pentru care nu au fost solicitări”, a explicat Sorin Ciobanu.
El a precizat că, anul trecut, Direcția Silvică Suceava a reușit să valorifice, conform prevederilor din Regulamentul de Vânzare a Cailor de Rasă, prin licitații și negocieri, 53 de capete de cabaline din rasele Shaghya Arab, Huțul și Cal de Bucovina. „Pentru valorificarea cabalinelor rămase neadjudecate în fiecare zi de joi se desfășoară licitații și negocieri în prima și a treia joi din lună la Herghelia Rădăuți şi în a doua și a patra joi din lună la Herghelia Lucina”, a mai spus şeful silvicultorilor suceveni.