Numărul articolelor Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava (USV) publicate în reviste ştiinţifice acreditate la cel mai înalt nivel pe plan internaţional (reviste cotate ISI) a ajuns la 86, în anul 2013.
Astfel, dacă în anul 2011, 42 dintre articole publicate în reviste cotate ISI au avut autori din USV, numărul acestora s-a dublat în 2013. În 2012, numărul materialelor publicate în reviste care garantează cercetarea la cel mai înalt nivel a fost de 61.
Potrivit reprezentanţilor Universităţii Suceava, „în cadrul planului managerial asumat la preluarea mandatului ne-am propus ca, în termen de doi ani, să dublăm numărul de articole publicate, anual, în reviste cotate ISI. În ciuda situaţiei de criză parcursă în această perioadă, putem constata că s-au atins şi depăşit ţintele propuse”.
Ei au mai menţionat că această creştere cu 105% este cu atât mai importantă cu cât pe plan naţional s-a situat la aproximativ 15%.
Totodată, merită subliniat faptul că odată cu creşterea numărului de articole cotate ISI publicate de USV a crescut şi calitatea revistelor în care aceste rezultate sunt publicate.
Reviste mai variate în care apar articolele USV
Potrivit unui raport ce vizează starea USV în anul 2013, „creşterea impactului rezultatelor publicate de cadrele USV în rândul comunităţii ştiinţifice naţionale şi internaţionale este confirmată şi de creşterea semnificativă a numărului de citări ce a depăşit 500 în anul universitar 2012/2013, comparativ cu aproximativ 300 în anul universitar precedent şi câteva zeci de citări în urmă cu 3-4 ani”.
O ultimă remarcă cu privire la analiza publicaţiilor USV în reviste cotate ISI se referă la diversificarea revistelor în care publică cadrele USV. În perioada 2006-2010, primele patru reviste în ce priveşte numărul de lucrări USV însumau jumătate din numărul total de lucrări, în timp ce primele patru reviste din anul 2013 însumează numai un sfert din numărul total de lucrări USV, jumătate dintre lucrări fiind distribuite acum în 20 de reviste ISI. De asemenea, s-a trecut de la o orientare preponderentă a lucrărilor către reviste ISI româneşti (ce reprezentau 60% din numărul total de publicaţii USV în perioada 2006-2010) la o distribuţie mai echilibrată (aproximativ 30% dintre lucrările ISI USV din 2013 sunt în reviste româneşti) ce se încadrează în media naţională.