Un individ despre care presa națională scria că ar fi unul dintre locotenenţii temutului interlop din Bacău Ion Clămparu a fost prins în urmă cu două zile în piaţa agroalimentară din municipiul Fălticeni.
Respectivul, Radu Duţă Niţescu (43 de ani), din judeţul Bacău, era căutat după ce pe numele său fusese emis încă din noiembrie 2013, de către Judecătoria Bacău, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie.
Radu Duţă Niţescu, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, a fost condamnat la patru ani de închisoare şi era dat în urmărire naţională şi internaţională.
„În baza mandatului de executare a pedepsei închisorii, urmăritul a fost introdus în arestul IPJ Suceava”, a transmis ieri purtătorul de cuvânt al poliţiei judeţene, subcomisarul Ionuţ Epureanu.
În presa națională apare informația potrivit căreia Niţescu ar fi fost un apropiat al unuia dintre cei mai căutaţi infractori din România, Ion Clămparu, poreclit „Cap de porc”. Acesta a fost prins după opt ani de căutări în Spania, fiind acuzat că a condus cea mai puternică reţea de trafic de carne vie, reţea care forţa sute de tinere să se prostitueze în mai multe ţări occidentale.