Aproximativ 150 de persoane au participat la începutul acestei săptămâni la simpozionul „Educație pentru Sănătate”, organizat cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii, în incinta Shopping City Suceava, de către Organizaţia Femeilor Social Democrate Suceava. În cele două ore cât a durat simpozionul, participanții au putut urmări prezentarea informărilor făcute de specialişti atât din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava", cât şi ai Universității "Ștefan cel Mare" Suceava. Evenimentul a fost moderat de către vicepreședintele în domeniul Educației din cadrul Organizației Femeilor Social Democrate Suceava, Gabriela Mihai.
De asemenea, în cadrul simpozionului, doctorii Maricela Cobuz, specialist pediatru din cadrul Secţiei de Neonatologie, şi Claudiu Cobuz, medic specialist diabet, nutriţie și boli de metabolism au prezentat riscurile pe care le prezintă o alimentaţie nesănătoasă şi neechilibrată la nou-născuţi, adolescenţi şi persoane adulte.
În cea de a doua parte a evenimentului, Laura Coca, medic primar din cadrul Secţiei de Obstetrică și Ginecologie de la Spitalul Judeţean, le-a prezentat participanţilor la simpozion riscurile la care sunt expuşi tinerii în perioada pubertăţii şi cea a adolescenţei. Şi nu în ultimul rând, la finalul discuţiilor, Doina Schipor, psiholog, conferenţiar doctor în ştiinţele educaţiei, a expus efectele care apar în urma folosirii tehnicilor moderne, calculatorul, televizorul şi telefonul, asupra minţii umane, precum şi modalităţi prin care putem preveni acest comportament.
„Dorim să dezvoltăm în Suceava, România, un stil de viaţă mai sănătos, susținut de o alimentație echilibrată, cu mai puţine vicii, mai mult sport şi mişcare. Toate sunt posibile dacă informăm, dacă educăm corect”, a declarat după simpozion preşedintele Organizației Femeilor Social Democrate Suceava, Oana Pintilei.
La simpozion a participat şi directorul medical al Spitalului de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou" de la Suceava, Tiberius Brădăţan, care a făcut un scurt istoric al Zilei Mondiale a Sănătăţii.
( 9 apr 2014, 11:47:46