Un tânăr în vârstă de 28 de ani, din comuna Straja, a reclamat la poliție că i-a dispărut un laptop din casă, iar suspectul principal este chiar fratele său.
Reclamantul le-a spus polițiștilor că în noaptea de sâmbătă spre duminică, la locuința sa a venit fratele său, pe care l-a primit în casă, l-a lăsat să doarmă, iar a doua zi dimineață respectivul a plecat.
Duminică, însă, a mai povestit păgubitul, fratele său s-a întors, a spart un geam, i-a intrat în casă şi i-a furat laptopul.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.